vineri, 3 iunie 2016

Lasații dracului notele! Copiii noștri sunt mai mult...

Ante scriptum - tiltul apartine blogului.

Autorul articolului Oana Moraru - director de scoala (particulara) in Calarasi

Una dintre cele mai toxice realitati in care cresc scolarii romani este cultura concurentiala a claselor. Exista, in constiinta colectiva a grupelor de copii - mai ales la clasele primare si de gimnaziu - un reflex de a se judeca unul pe celalalt si de a-si defini valoarea de om in functie de ce note au in catalog. Invatatoarele induc adesea dispretul fata de colegii "slabi" sau "puturosi", fata de raspunsul gresit sau ritmul lent de lucru al unora. Parintii apasa si ei pedala invinovatirii si se asigura ca lipesc rusinea si inadecvarea copiilor lor, ca persoane, de scorul din teste sau multumirea dascalilor lor. Cu totii ne etichetam copiii de mici, ca pe borcane; ne indoim de ei, ii pedepsim, ii asmutim unii impotriva celorlalti.
Ne e foarte greu sa intelegem cate alte prilejuri exista sa sarbatorim triumfurile si calitatile copiilor nostri in afara feliei unice pe care ne-o tot serveste scoala, ca singur criteriu de acceptare si indragostire de copii. Putini parinti mai vad si altceva sau mai investesc in restul personalitatii copilului lor. Un om este, intr-adevar, cat si cum gandeste la teste sau pe marginea unor informatii date. Dar nu numai atat. Copilul tau este si:
- ce muzica asculta, ce tablouri i-au trezit uimirea, ce sporturi face;
- ce empatie arata pentru nevoile celui din jur;
- ce capacitate are sa se ridice de unde a cazut;
- ce prieteni are, cata toleranta, cata bunatate in suflet simte si cata energie pozitiva de viata;
- ce cuvant are in fata celorlalti, cate promisiuni isi tine;
- ce curaj are, cata autonomie, cat apetit pentru nou si aventura; cat de liber e pe dinauntru; cum se simte in corpul lui;
- ce disponibilitate de adaptare, cat de flexibil este, abil sa vada conexiuni si sa depaseasca stereotipul;
- ce conectare are la lume, la natura, cata prezenta si spirit de observatie angajeaza in orice moment;
- ce putere de a lua decizii si a initia, de a ii coagula pe altii, de a veni cu idei si initiativa;
Etc.
In scoala pe care o conduc sunt copii de toate felurile. Din afara, lumea ne judeca strict dupa numarul de olimpici pe care ii producem. Raportat la numarul de elevi, avem acelasi procent de olimpici ca orice alta scoala considerata buna. Ce nu se vede mereu in hartie sau nu rezoneaza in constiinta majoritatii este ceea ce face, simte si gandeste restul copiilor: media lor. Scoala romaneasca traditionala pierde aceasta medie - copilul normal dezovoltat, nu predispus catre exceptionalul competitiilor, dar fata de care suntem datori sa cultivam sentimentul ca si ei sunt valorosi si demni de respect, indiferent de nota din catalog.
Nu uitati ca toti copiii pe care ii injosim acum in ore sau acasa, tot vor fi primiti in facultatile patriei; diplome de medici, ingineri sau avocati vor avea, pana la urma, si neolimpicii tarii. Si nu stiu cati dintre voi, la batranete, va veti simti bine si protejati in mainile unor doctori, profesori, judecatori si avocati care au crescut cu frica in suflet, umiliti si dispretuiti de dascalii sau parintii lor sau care si-au pierdut bucuria pentru carte inca din clasa a II-a.
Dovada este prezentul nostru - unul plin de suspiciuni, coruptie si faramitare sociala - perfect cultivat in clasele unde am simtit mereu gustul inadecvarii si nedreptatea de a fi judecati, ca oameni, strict dupa bareme sau hachitele autoritatii de la catedra. Cunosc multi copii buni, de nota 10, care cresc cu o uriasa frica in suflet: aceea de a nu dezamagi sau supara pe cei din jur. Copiii astia - daca si-au obtinut performantele in medii concurentiale si privind peste umar la cine il depaseste sau primeste mai multe laude - n-or sa isi gaseasca vocea, vor tine capul jos, vor perpetua meteahna neimplicarii si a nepasarii fata de nevoile celor din jur.
Stiu ca cine are copii nu are si luxul sau timpul de a-i mai pasa de restul societatii sau lumea in care va functiona el. Cu totii alergam, parca, legati la ochi, sa ni-l salvam pe al nostru: sa pompam in el meditatii, cluburi si concursuri. Dupa principiul "cel mai bun scapa turma".
Parerea mea e ca cine "scapa" azi e omul inteligent emotional, capabil sa se accepte si sa se iubeasca pe sine si pe ceilalti. Omul deschis, vulnerabil, conectat si curajos. Omul care are idei, ochii inainte si puterea de a deschide usi, fara sa ii pese cum e judecat de altii. Ori asta se cultiva numai in anii copilariei. In scoli care te accepta si te cresc fara sa te judece.
Mai tarziu e prea tarziu. Se vede astazi, cu o ochiul liber, in jurul nostru.

duminică, 3 aprilie 2016

Pericolul lipsei învățării prin joc la copiii mici

Instrucția academică timpurie dăunează pe termen lung – de Peter Gray

de Andreea Constantin 
 
Cercetările arată efecte negative ale grădinițelor și claselor pregătitoare de tip academic.
 

Mulți educatori și învățători mi-au împărtășit faptul că se simt extrem de supărați – unii chiar în prag de demisie – din cauza presiunii crescânde de a preda abilități academice copiilor mici și de a-i testa în mod regulat în raport cu astfel de competențe. Ei pot vedea direct nefericirea resimțită și bănuiesc că cei mici ar putea învăța lecții mult mai folositoare prin joc, explorare și socializare, așa cum învățau în creșele și grădinițele tradiționale. Bănuielile lor sunt validate în mod temeinic de către studiile făcute în domeniu.
Un număr de studii bine controlate au comparat efectele claselor timpurii orientate înspre studiul academic cu cele bazate pe joc (dintre care unele sunt descrise aici, într-un articol de Nancy Carlsson-Paige, Geralyn McLaughlin și Joan Almon). [1] Rezultatele sunt destul de concordante de la studiu la studiu: instrucția academică timpurie urcă oarecum punctajele imediate ale copiilor la testele specifice către care este îndreptată instrucția (nimic surprinzător), dar aceste câștiguri inițiale se pierd în 1-3 ani și, cel puțin în unele dintre studii, sunt până la urmă supuse reversibilității. Poate și mai tragice decât lipsa unor avantaje  pe termen lung ale instrucției academice timpurii sunt dovezile că aceasta poate produce daune pe termen lung, în special în dezvoltărea socială și emoțională.
Un studiu din Germania care a schimbat politica educațională de acolo
De exemplu, în anii 1970, guvernul german a finanțat o comparație pe scară largă în care au fost comparați absolvenți a 50 de grădinițe bazate pe joacă, în timp,  cu absolvenții a 50 de grădinițe academice bazate pe instrucție directă. [2] În ciuda achizițiilor inițiale ca rezultate ale instrucției directe, până în clasa a patra, copiii din grădinițele bazate pe instrucție directă aveau rezultate semnificativ mai slabe decât cei din grădinițele bazate pe joacă la toate măsurătorile care s-au făcut. În mod special, erau mai puțin avansați la citire și matematică și erau mai puțin adaptați din punct de vedere social și emoțional. La momentul studiului, Germania era în curs de a face schimbarea de la grădinițele tradiționale bazate pe joacă la cele academice. Cel puțin în parte ca urmare a studiului, Germania a inversat această tendință; s-au întors la grădinițele tradiționale bazate pe joc. Aparent, autoritățile germane din domeniul educațional, cel puțin la acea vreme, spre deosebire de cele americane din ziua de azi [și de cele românești, din păcate – n.trad.], chiar acordau atenție cercetărilor din aria educațională și le foloseau pentru a-și baza pe ele practica educațională.
Un studiu pe scară largă asupra copiilor proveniți din failii sărace în Statele Unite ale Americii
Studii asemănătoare din Statele Unite au produs rezultate comparabile. Unul dintre ele, condus de Rebecca Marcon, s-a axat în mare pe copii afroamericani din familii foarte sărace. [3] Confor așteptărilor, ea a aflat – din mostra ei de 343 de elevi –  că cei ce merseseră la grădinițe bazate pe pregătirea academică au arătat avantaje academice inițiale față de cei ce merseseră la grădinițe bazate pe joc; dar, până la finalul clasei a patra, avantajele inițiale se anulaseră: copiii din grădinițele bazate pe joacă aveau acum rezultate mai bune, luând note semnificativ mai mari, decât cei din grădinițele academice. Acest studiu nu a inclus evaluări din sfera dezvoltării emoționale și sociale.
Un experiment în care copii din familii sărace au fost urmăriți până la vârsta de 23 de ani
În cadrul unui experiment bine controlat, început de David Weikart și colegii săi în 1967, 68 de copii foarte săraci din Ypsilanti, Michingan, au fost distribuiți într-unul din trei tipuri de creșe: Tradiționale (bazate pe joc), High/Scope (care era asemănătoare cu cea tradițională, dar implica mai multă ghidare din partea adulților) și cu instrucție directă (unde accentul cădea pe predarea cititului, a scrisului și a matematicii, utilizându-se fișe de lucru și evaluări). Distribuirea s-a făcut într-un mod semi-aleatoriu, creat pentru a se asigura că cele trei grupe erau inițial egale în toate măsurătorile disponibile. Pe lângă experiențele zilnice din creșă/grădiniță, experimentul a inclus și o vizită acasă la fiecare două săptămâni pentru a-i instrui pe părinți în a le acorda ajutor copiilor. Aceste vizite s-au axat pe aceleași tipuri de metode care erau aplicate în clasele de grădiniță. Astfel, vizitele acasă la cei care erau din clase tradiționale se focusau pe caloarea jocului și a socializării, pe când cele din clasele de instrucție academică se axau pe abilități academice, fișe de lucru și altele asemenea.
Rezultatele inițiale ale acestui studiu au fost similare cu cele din alte studii asemănătoare, Cei din grupul cu instrucție directă au arătat câștiguri academice timpurii, care au dispărut curând. Acest studiu a inclus, însă, și o cercetare de urmărire pe termen lung când participanții aveau 15 ani și apoi când aveau 23. La aceste vârste nu existau diferențe semnificative între grupuri în ce privește reușita academică, dar erau diferențe mari și semnificative în ce privește caracteristicile sociale și emoționale.
Până la vârsta de 15 ani, cei din grupul cu instrucție directă comiseseră, în medie, mai mult de dublul ”actelor de comportament nepotrivit” decât cei din celelalte două grupuri. La vârsta de 23 de ani, ca tineri adulți, diferențele erau și mai dramatice. Cei din grupul cu instrucție directă aveau mai multe cazuri de fricțiune cu alți oameni, erau mai predispuși să arate dovezi de retard emoțional, era mai puțin probabil să fie căsătoriți și să locuiască împreună cu soțul/soția și aveau mult mai multe șanse să fi comis o infracțiune decât cei din celelalte două grupuri. De fapt, până la vârsta de 23 de ani, 39% dintre cei din grupul cu instrucție directă aveau cazier, în comparație cu o medie de 13,5% pentru cei din cele două grupuri rămase, iar 19% dintre cei din primul grup fuseseră acuzați de atac cu o armă periculoasă, spre deosebire de 0% din celalte două grupuri.[4]
Ce ar putea explica aceste efecte dramatice pe termen lung ale tipului de grădiniță frecventat? O posibilitate este că experiența școlară inițială pregătește terenul pentru comportamentul de mai târziu. Acele clase în care au învățat să își planifice propriile activități, să se joace cu ceilalți și să reconcilieze diferențele se poate să le fi dezvoltat tipare de responsabilitate personală și comportament pro-social care i-au ajutat pe parcursul copilăriei și în maturitatea de început. Cei din clasele care puneau accentul pe performanța academică se poate să fi dezvoltat tipare îndreptate către reușită și ascensiune care – în special în contextul sărăciei – pot duce la fricțiune cu ceilalți și chiar și la contravenții (ca un mijloc nepotrivit de avansare).
Eu bănuiesc că vizitele bilunare au jucat un rol important. Părinții celor din clasele axate pe joc, socializare și inițiativă s-ar putea să fi învățat stiluri de parenting care să fi continuat să cultive acele valori și abilități pe măsură ce creșteau copiii, iar părinții celor din grădinițele academice s-ar putea să fi deprins stiluri de parenting mai focusate pe reușita personală (definită schematic) și valori egocentriste – valori care nu le-au dat mari șanse de succes în lumea reală.
***
Referințe
[1] Nancy Carlsson-Paige, Geralyn Bywater McLaughlin, & Joan Wolfsheimer Almon. (2015).  Reading Instruction in Kindergarten: Little to Gain and Much to Lose.  Published online by the Alliance for Childhood.http://www.allianceforchildhood.org/sites/allianceforchildhood.org/files…(link is external)
[2]  Linda Darling-Hammond and J. Snyder. 1992. “Curriculum Studies and the Traditions of Inquiry: The Scientific Tradition.” Edited by Philip W Jackson. Handbook of Research on Curriculum. MacMillan. pp. 41-78.
[3] R. A. Marcon,  2002. “Moving up the grades: Relationship between preschool model and later school success.” Early Childhood Research & Practice 4(1).http://ecrp.uiuc.edu/v4n1/marcon.html(link is external).
[4] Larry J. Schweinhart and D. P. Weikart. 1997. “The High/Scope Pre- school Curriculum Comparison Study through age 23.” Early Childhood Research Quarterly 12. pp. 117-143.
Preluat de pe Freedom to Learn și tradus cu acordul autorului.
Peter GrayPeter Gray este profesor cercetător în psihologie la Boston College. A condus și publicat cercetări în psihologia comparativă, evoluționistă, a dezvoltării și a educației. A publicat articole despre metode inovative de predare și abordări educaționale alternative. Este autorul manualului de facultate Psychology (Worth Publishers), aflat la a șasea ediție. A fost student la Columbia University și a urmat studii de doctorat la Rockefeller University. În prezent scrie mai ales despre valoarea jocului de-a lungul întregii vieți. Jocurile lui preferate includ cercetarea și scrisul, dar și ciclismul pe distanțe lungi, caiacul și schiatul prin pădure.
Poți citi articolul în limba engleză aici.

vineri, 18 martie 2016

Solomon Marcus - Acesti adolescenti care striga, dar nimeni nu sta sa-i asculte

Educatia este in suferinta. Dintre multele ei aspecte, voi retine acum unul care revine cu insistenta in mesajele pe care le primesc de la elevi, de la parinti, de la profesori. De aceasta data, nu este vorba de elevi standard, ci de cei foarte buni, asa numitii elevi de nota zece. S-a mers mereu pe ideea ca acesti copii nu-si cunosc nevoile si drepturile si ca revine adultilor menirea de a le exprima si revendica. Ne-am inselat.  De cele mai multe ori, parintii, profesorii, oamenii politici, factorii de putere si de decizie, sindicatele, gazetarii nu au manifestat disponibiltatea si capacitatea de a acorda atentie noilor generatii, de a asculta punctul lor de vedere, de a face publica vocea lor. Tot mai multi adolescenti inteligenti si sensibili traiesc aceasta frustrare  si isi striga in surdina nevoia lor de a se pregati pentru viata in deplina cunostinta de cauza.  Suntem in stare sa invatam sa-i intelegem, sa-i cunoastem? Ei nu pot fi tratati la gramada, ei sunt personalitati, au nevoie si au dreptul de a beneficia de o atentie personalizata. Regretabil, nu e inca timp de asa ceva in scoala romaneasca.  Ei sunt puternic marcati de globalizare, de internet, de telefon mobil, de jocuri  la calculator. Sa facem un efort de a intra in universul lor, care nu mai poate fi cel in care parintii si bunicii lor se aflau la varsta lor. Fara acest exercitiu, nu vom intelege care sunt problemele profunde ale educatiei, impasul dramatic in care aceasta se afla.
O eleva in clasa a VI-a, Iasmina Buse, din Drobeta-Turnu Severin, nedreptatita la un concurs: „Suntem doar niste copii, dar nimeni nu are dreptul sa se joace cu sentimentele noastre, in spatele prestatiei noastre se afla multa munca”, „copilul sa nu mai fie privit ca un recipient in care se toarna de-a valma cunostinte”.  Acest mesaj pune degetul pe o rana deschisa. Concursurile scolare nu-si ating scopul daca participantii nu afla care au fost derapajele si care reusitele in lucrarile lor. Un concurs, un examen daca nu -s insotite de o dezbatere de substanta privind prestatia candidatilor, ramane o actiune esuata educational. Numai rareori se intampla acest lucru si asa se face ca multi concurenti se simt nedreptatiti. Punem in schimb accentul pe festivitati de premiere, dar cat din ele rezista, daca sunt luate la bani marunti?
Baremurile pe baza carora se fac evaluarile sunt de multe ori ridicule. Prea vrem sa cuantificam totul, obsedati de ierarhii si note, dar cultura si implicit educatia nu se lasa prinse decat rareori in evaluari de acest fel. Sorina Cocolea, eleva in clasa a X-a din TgJiu: „Aceasta  dorinta a celor mari de a ne face sa memoram o cantitate cat mai mare de informatii ma extenueaza.  Sunt ca un robot care executa ordinele profesorilor, pentru a primi drept rasplata o nota mare. Mi-as dori totusi ca cei mari sa-si dea seama care sunt adevaratele valori, adevaratele lucruri care conteaza”. O alta eleva din clasa a X-a, tot dinTgJiu, Teodora Pirvulescu: „Am sacrificat totul de dragul unor note, sunt obsedata si spalata pe creier de aceasta idee de a fi cea mai buna. Sunt obosita, stresata, ma lipsesc de somn pentru a invata lucruri nesemnificative. Cand eram mica, nu intelegeam de ce e lumea stresata, dar acum, la 17 ani, inteleg. De ce nu pot invata de placere? Maine am un test la matematica, imi trebuie un 9 pentru a nu-mi strica media de 10. Vreau sa ma duc la bunica mea la tara, sa ma joc cu cateii pe strada,  sa vorbesc cu mama mea, vreau sa citesc, ah cat imi place sa citesc! Nu fac nimic pentru sufletul meu, ci totul pentru  o lauda, pentru respect. Cate intrebari ma macina, dar nu am pe nimeni sa ma ajute”.  Da, loviti de obligatia de a memora lucruri pe care sau nu le inteleg, sau nu le sesizeaza interesul, elevii simt ca programele si manualele scolare abunda in lucruri prea putin semnficative si sunt deficitare prin ignorarea altora, surse de adevarate bucurii spirituale, dar desigur ei nu pot intra explicit in detaliile acestui proces de eliminare si improspatare.
Iata acum ce-mi scrie Sorina Gramatovici, conf.univ dr la ASE, Departamentul de Informatica si Cibernetica economica, mama a unui elev in clasa a XI-a, multiplu medaliat cu aur la olimpiade internationale: „Li s-a cerut sa compuna un text de exact 6 pagini despre Luceafarul eminescian. Li s-a indicat ca bibliografie o lucrare cu pretentii de filosofie germana, cu termeni ca ataraxie stoica, naratiune heterodiegetica,  daimon, o adevarata schizofrenie. Nu va mai spun de matematica.” Ulterior, aceeasi mama mi-a scris ca baiatului nu-i prea mai arde sa se duca la scoala. A constatat ca la Literatura Romana obtii note mari nu daca scrii ceva personal, ci daca reproduci comentatori acreditati. Acesta este diagnosticul formulat de un elev exceptional, care a reprezentat cu cinste Romania in diverse  intreceri internationale.
Un alt mesaj, de la Yvonne Toader, arhitect, mama a unui baiat de 22 de ani, prezinta o situatie mai complicata, dar semnificativa pentru modul in care scoala devine tot mai putin convingatoare pentru noile generatii. Dupa un bacalaureat stralucit in 2011, baiatul a refuzat sa-si termine studiile universitare , acuzand obtuzitatea si lipsa de comunicare a cadrelor didactice. La insistenta mamei, a luat-o de la capat la o alta universitate, doar de dragul unei diplome, pe care nici nu are de gand s-o foloseasca. Dar si-a deschis o firma IT cu sucursala in Anglia, munceste mult si ii merge foarte bine.
Oana Moraru, fondator si manager al unui proiect educational, scrie, in cartea Romania noului val, Centrul de resurse pentru societatea civila, Bucuresti 2015: „Nu am avut aceeasi libertate la gimnaziu, pentru ca acolo Ministerul Educatiei impune deja un numar aberant de discipline si ore [...]”. In aceeasi carte, Theodor Marcu, elev in clasa a XI-a din Bucuresti, considera ca „trebuie sa regandim de la zero modul de functionare a educatiei, astfel incat tinerii sa nu mai fie tratati, intro lume a informatiei omniprezente, ca niste serii de productie”.  Acelasi elev observa  ca  elevii „sunt bombardati cu informatii pe care nu pot decat sa le refuze, ba mai rau, informatii care sunt transmise  de multe ori de oameni neinteresati, care nu pun niciun pic de pasiune in ceea ce fac”.
Sa ne miram ca in aceste conditii starile de depresie si stres sunt tot mai frecvente printre elevi? Cum prind un elev mai bun, „de nota zece”, profesorii il atrag in competitii cat mai ambitioase, cu buna intentie de a-l stimula sa-si mareasca randamentul si sa se mentina la notele mari anterioare. Fiecare profesor trage de el, fara a se gandi ca si ceilalti trag de el.  Si, in plus, de prea multe ori acest efort este investit in alte directii decat acelea care pot da copiilor satisfactia implinirii nevoilor lor autentice de invatare. De aici pana la schizofrenie nu-i decat un pas. Avem atat de multe de invatat de la acesti copii a caror voce nu o aude nimeni. Sa fim deci purtatorii lor de cuvant.

miercuri, 16 martie 2016

Scrisoare deschisă a părinților de la Frații Popeea

Scrisoare deschisă din partea Comitetului de părinți de la Școala Generală ”Frații Popeea”

Școala Generală nr. 4 ”Frații Popeea” a fost, încă de la înființare, una din unitățile școlare cele mai importante atât din orașul Săcele, cât și din Județul Brașov. Din păcate, în ultimii 15 ani, nivelul școlii noastre a urmat cursul descendent al învățământului românesc. La acest lucru au contribuit atât problemele sociale prin care am trecut deopotrivă părinți și profesori, cât și o neînțelegere a rolului pe care administrația locală îl poate avea în activitatea unei școli.

Săcelele are o frumoasă tradiție a învățământului. Școlile de citire din jurul bisericilor, la care mocanii insistau să-și trimită copiii, și cei 10 academicieni născuți în Săcele sunt doar două exemple din multele care pot fi găsite.

Este de datoria noastră, a săcelenilor de astăzi, să reînnodăm firul acestei tradiții și să reclădim la Săcele un învățământ de calitate. Dar pentru acest lucru este nevoie de o implicare a tuturor: părinți, profesori, autorități.

În această vară, după peste 40 de ani, școala noastră va trece de la toaletele turcești actuale la toalete igienice și suficiente ca număr. Primăria Săcele a acceptat ca în bugetul 2016 să aloce suma necesară pentru refacerea actualelor toalete și construirea unora noi.

Însă acest lucru trebuie să fie doar primul pas spre refacerea școlii și a prestigiului ei. Din acest motiv, propunem ca împreună să ne implicăm în alte trei proiecte importante:

- construirea unei săli de sport pentru elevii școlii
- amenjarea curții interioare a școlii, care este neschimbată de la construcția ei din anii 70
- reabilitarea totală a școlii pentru a deveni un spațiu prietenos, propice unui învățământ de calitate

Acest lucru este posibil, una din soluții oferind-o chiar Inspectoratul Școlar Județean, care ne-a comunicat luna trecută că s-au făcut publice condițiile de aplicare pentru fondurile europene – POR. Un exemplu este Scoala Generală nr 2 din Râșnov, care a accesat 5,3 milioane de lei din fonduri europene pentru reabilitarea completă.

În urma ultimelor ședințe ale comitetul de părinți ai școlii, am căzut cu toții de acord ca să sprijinim orice activități ale școlii sau ale administrației care au ca scop creșterea nivelului de educație al copiilor noștri. 

Prin urmare, prin această scrisoare deschisă ne reiterăm acest sprijin și dorim să facem o invitație tuturor săcelenilor de a se implica activ în refacerea învățământului săcelean și în schimbarea de atitudine a întregii comunități săcelene față de școală.

În numele Comitetului de părinți de la Școala Generală ”Frații Popeea”

Mădălin Iacob – președintele comitetului 

miercuri, 17 februarie 2016

Școala astăzi - câteva repere și concluzii

Dincolo de propunerile autorului (cu care putem să fim de acord sau nu), membru în comisia de specialiști care a respins cele trei propuneri de planuri curriculare ale Ministerului, sunt niște concluzii pe care le tragem și noi părinții și profesorii, zi de zi, prezentate într-o formă sintetizată. Concluzia principală este cred, cât de mai mințim unii pe alții referitor la situația învățământului nostru? Înainte de a începe să facem ceva, trebuie să știm din ce punct plecăm


http://adevarul.ro/educatie/scoala/se-incheiedezbaterea--planurilor-curriculareconcluzii-1_56c17b405ab6550cb8d0e6b3/index.html